In perioada fanariota, datorita vremelniciei domniilor si a nesigurantei timpurilor, Curtea Domneasca se ruineaza treptat. Dupa razboiul ruso-turc (1768-1774), resedinta este parasita definitiv.
Domniile fanariote s-au reflectat pozitiv in dezvoltarea Bucurestiului. Principii adusi din Fanar, cartier grecesc al Constantinopolului, au avut preocupari edilitare: au fost construite noi cladiri, imbunatatite drumurile, alimentarea cu apa, paza orasului si a fost infiintat un serviciu de stingere a incendiilor.
Acest serviciu urban, atestat in 1726, a fost creat dupa modelul celui existent in capitala Imperiului Otoman. Cei ce serveau in acest scop se numeau tulumbagii si actionau pe cartiere. La stingerea unui incendiu erau ajutati de sacagii, targoveti si garda domneasca. Nu de putine ori, insusi principele coordona actiunile de stingere. Obiceiul coordonarii operatiunilor de stingere a incendiilor de catre domnitor s-a prelungit si dupa 1821, in epoca domniilor pamantene si a celor regulamentare.
In perioada 1822-1848, in Capitala, se construieste un numar mare de cladiri si edificii publice. Astfel, in anii premergatori Revolutiei de la 1848,
existau mari constructii, precum Teatrul National, Curtea de Justitie, Inchisoarea, Casa Statului Major, Sfatul Orasenesc, Cazarma de Infanterie, Cazarma de Cavalerie.
In orasul aflat in continua extindere, zilnic aveau loc incendii, care se soldau cu pagube semnificative. De aceea, domnitorul Gheorghe Bibescu, a decis infiintarea unui serviciu public specializat in stingerea incendiilor. Acest serviciu a fost, de la bun inceput, creat pe principii militare, recrutarea ofiterilor, subofiterilor si soldatilor facandu-se din cadrul militiei pamantene. Structura militara nou creata, si-a dovedit din plin utilitatea inca din primii ani ai existentei sale.
La 1 iulie 1845 isi incepe activitatea Roata de Pompieri, prima unitate de pompieri militari a Capitalei, cu existenta neintrerupta pana astazi. Primul comandant al Roatei a fost cpt. Emanoil Boteanu, sub comanda caruia serveau 7 ofiteri, 23 subofiteri si 256 de soldati. La 1 februarie 1861, structura respectiva se transforma in batalion cu 4 companii in compunere.
Publicistul francez Ulysse de Marsillac, stabilit in Bucuresti la 1852, consemneaza in 'Ghidul calatorului la Bucuresti':'...un clopot atarnat la cazarma pompierilor si comunicand printr-un fir lung de sarma cu balustrada pavilionului servea la semnalizarea incendiilor si ii trezea, noaptea, pe pompieri, care se grabeau la locul dezastrului'.
In urma Proclamatiei de la Islaz, ce cuprindea revendicarile revolutionarilor, este declansata in Tara Romaneasca, Revolutia de la 1848. La 15 iunie, pe campia de la Filaret, poporul adunat a jurat sa apere programul revolutiei. Au fost abolite rangurile boieresti, s-a adoptat steagul tricolor, au fost organizate fortele armate si s-a incercat rezolvarea problemei agrare.
In ciuda aparentelor, lipsa de coeziune a revolutionarilor si inconsistenta aplicarii programelor propuse au dus la destramarea viselor despre o noua Europa. Bombardarea Pragai de catre armata austriaca la 12 iunie 1848, a reprezentat semnalul reprimarii revolutiilor, cu sprijinul consistent al tarului Nicolae I, unul dintre campionii absolutismului european.
In Tara Romaneasca, sub presiunea imperiului tarist, turcii vor interveni militar pentru restabilirea regimului regulamentar.
La 31 iulie 1848, Suleiman Pasa, in fruntea unui corp expeditionar trece Dunarea la Giurgiu. In urma negocierilor purtate, guvernul provizoriu este inlocuit cu o locotenenta domneasca. Datorita moderatiei comandantului otoman, acesta este inlocuit cu Fuad Pasa, la cererea Rusiei. Armata otomana de ocupatie, fractionata in trei coloane, patrunde in Bucuresti, in dimineata zilei de 13 septembrie 1848, pentru inabusirea miscarii
revolutionare. Prima coloana a intrat in oras pe Podul Beilicului (Calea §erban Voda), a doua si-a croit drum pe Podul de Pamant (Calea Plevnei), iar a treia, cu un efectiv de sase mii de militari, sub comanda lui Kerim Pasa a pornit spre cazarma din Dealul Spirii, pe care urma sa o ocupe in vederea cantonarii trupelor turcesti.
Desi raportul de forte era net in defavoarea romanilor, lupta lor eroica si sacrificiul suprem au facut ca ziua de 13 septembrie sa fie inscrisa la loc de cinste, devenind astfel Ziua Nationala a Pompierilor din Romania.
In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), serviciul de pompieri al Capitalei sufera doar transformari administrative, precum, modificarea structurii personalului: in 1863, batalionul avea un efectiv de 475 de oameni, din care 16 ofiteri, 347 trupa, 2 functionari civili; in 1865, efectivul acesteia este sporit la 6 companii.
In 1870, Batalionul de Pompieri Bucuresti prezenta urmatoarea structura de personal: 17 ofiteri, 7 angajati civili (doi medici, un preot si trei sefi de ateliere) si 666 de soldati.
In contextul Razboiului de Independenta (1877-1878), a fost creata bateria de coasta 'Independenta', alcatuita din pompieri artileristi ai Divizionului Bucuresti, ce au participat efectiv la operatiunile militare.
Dar unitatile de pompieri nu au participat numai la luptele de la Calafat, ci si la cele din sudul Dunarii, in componenta armatei de operatii. Pentru faptele lor de vitejie, pompierii artileristi au fost recompensati cu medalia 'Virtutea Militara'.
Perioada de dupa 1878 se caracterizeaza prin intensificarea preocuparilor de modernizare a institutiei militare a tarii. Unele arme tehnice, printre care si artileria, au suferit modificari in structura organizatorica. Astfel, un decret din 1 aprilie 1883, pune capat existentei bateriilor teritoriale de pompieri. Dupa acest moment putem vorbi de artileristi pompieri. Punandu-se accent pe artilerie, scade considerabil eficacitatea serviciului de pompieri, desi dezvoltarea urbanistica impunea contrariul.
Un prim pas a fost facut in 1891, cand pompierii bucuresteni au fost scutiti de instructia artileristica si organizati pe cinci sectii, in care se executa numai instructia de infanterie.
In 1892, este construit Foisorul de Foc, dupa planurile arhitectului-sef al Capitalei, George Mandrea. Cunoscut initial sub denumirea de Rezervorul de la Iancu, Foisorul de Foc a fost inaltat in scopul imbunatatirii alimentarii cu apa a orasului. Ca rezervor regulator, acesta avea o capacitate de 70 de vagoane de apa si ocupa ultimele patru etaje. Deoarece statia de pompare aferenta nu reusea sa ridice apa la cei 42 de metri inaltime, foisorul a fost destinat serviciului de pompieri. 
In urma incendiilor de la sfarsitul secolului XIX, autoritatile au constatat slaba dotare tehnica a serviciului de stingere a incendiilor din Bucuresti. Astfel, in 1902, Compania de Pompieri Bucuresti, este dotata cu o pompa cu aburi, fabricata in Italia, ce a constituit in epoca, mandria pompierilor bucuresteni.
Incendiile care au avut loc, pe fondul modernizarii orasului, in perioada interbelica (Atelierele C.F.R., Teatrul Modern, Vama Antrepozite, Gara de Nord, Gara Filaret, Fabrica Belvedere) au determinat Primaria Capitalei sa doteze Compania de Pompieri cu primele autospeciale, fabricate in Germania. Astfel, in 1923, prima autospeciala Magirus, cu toate accesoriile necesare, intra in dotarea pompierilor militari. Aceste autospeciale erau, la acea vreme, cele mai performante masini de interventie.
O statistica a timpului arata ca numarul incendiilor crestea vertiginos in fiecare an, de la 60 de focuri in 1915, ajungand la un numar de 330 in 1926.
Autoritatile continua eforturile de inzestrare corespunzatoare a pompierilor, astfel ca in 1931, Compania de Pompieri Bucuresti dispunea de 9 autopompe cisterna, 3 autoscari (una de 30 m si doua de 20 m), 2 autopompe, 1 autocar de unelte si un autocar omnibus.
In timpul lui Carol al II-lea, institutia pompierilor militari bucuresteni sufera importante schimbari organizatorice. Drumul acestora a fost deschis prin transformarea Inspectoratului Pompierilor Militari in Comandamentul Pompierilor Militari (2 august 1929). La 3 aprilie 1936 este adoptata noua lege pentru organizarea pompierilor, lege ce reglementa activitatea pompierilor militari si civili din Romania, instituind o coordonare unica la nivel national.
Iminenta celui de-al Doilea Razboi Mondial, a dus la decretarea mobilizarii. Dintr-un raport privitor la starea de mobilizare, aflam ca pompierii militari aveau un efectiv total de 10 000 de pompieri, fata de circa 3 000 pe timp de pace.
Schimbarile intervenite in Romania, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, au influentat institutia pompierilor militari. Masurile de epurare luate, incepand din 1946, in toate institutiile tarii, au afectat si unitatile de pompieri. Acestea au dus la diminuarea efectivelor si la scaderea puterii combative a unitatilor, caci au fost inlaturate cadre valoroase, ce facusera dovada capacitatii si loialitatii fata de arma.
Obiectivele aparute ca urma a industrializarii au facut sa creasca preocuparile pompierilor in domeniul prevenirii incendiilor. Progresul tehnologic a impus activitatea de cercetare stiintifica, astfel ca unitatile de pompieri au inceput sa colaboreze cu inginerii si tehnicienii specialisti. Apar substante chimice de stingere, sub forma lichida, sub forma de spuma, sub forma de praf sau sub forma de gaze inerte.
La 18 iulie 1945, Comandamentul Corpului Pompierilor Militari se transforma in Inspectoratul General al Pompierilor, iar in aprilie 1946 apar inspectoratele regionale de pompieri, cu sediile la Bucuresti, Bacau, Cluj si Craiova. Efectivul total era de 150 ofiteri, 372 subofiteri si 3178 trupa.
La 1 ianuarie 1952, Grupul de Pompieri Bucuresti isi inceteaza activitatea, sarcinile operative fiind preluate de Grupul Regional de Pompieri Bucuresti. In august 1969, in urma elaborarii noului Statut de organizare al Comandamentului Pompierilor, ia fiinta Grupul de Pompieri al Municipiului Bucuresti.
Tendinta manifestata in perioada 1974-1989, la Grupul de Pompieri al Municipiului Bucuresti, era de a proteja impotriva incendiilor, marile platforme industriale si mutarea efortului operativ al subunitatilor in cadrul acestor platforme Astfel in Capitala, centrul orasului, in care se gaseau obiective cu aglomerari de persoane - gari, spitale, teatre, cinematografe, scoli, biserici - a ramas neacoperit din punct de vedere operativ.
Intre 1945-1989, pompierii militari bucuresteni au participat la stingerea a numeroase incendii, precum si la inlaturarea urmarilor sinistrelor ce au afectat Capitala, dintre care amintim: depozitul de munitie din comuna Bragadiru (1948), uzinele de metale si aliaje neferoase Solex (1964), fabrica de anvelope Danubiana (!966), fabrica de incaltaminte Pionierul (1974), magazinul Victoria (1978), Teatrul National (1978), participarea cu forte la lichidarea marelui incendiu din zona petrolifera Madulari (1979).
Momentele care au incercat cel mai mult rezistenta psihica si fizica a militarilor pompieri au fost distrugatoarele inundatii din primavara anului 1975 si devastatorul cutremur din seara zilei de 4 martie 1977. In acele zile si nopti de foc, au fost salvate 110 persoane si evacuate 806 victime surprinse sub daramaturi si au fost stinse 71 de incendii. La indeplinirea acestor misiuni au participat 87 de ofiteri, 205 maistri militari si subofiteri, 867 militari in termen si 111 masini de lupta.
La doi ani dupa evenimentele din decembrie 1989, care au dus la caderea comunismului din tara noastra, in ianuarie 1992, Grupul de Pompieri al Municipiului Bucuresti isi inceteaza activitatea, sarcinile operative si de prevenire a incendiilor fiind preluate de Brigada de Pompieri a Capitalei.
La 1 august 1995, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 05460 se infiinteaza Brigada de Pompieri 'Dealul Spirii' a Capitalei.
